Florile si plantele de interior ne ofera o modalitate simpla si originala pentru decorarea ferestrelor si a altor spatii interioare. Pentru aceasta insa va trebui sa le ingrijim, oferindu-le atat un nivel optim de lumina si umiditate cat si nutrientii de care au nevoie. Udarea excesiva a plantelor este principalul motiv pentru care acestea se usuca si mor, de aceea va trebui sa va informati atent despre cum ar trebui udate fiecare plantel pe care le aveti in casa.
Exista insa un mic truc pe care il puteti folosi pentru a nu uda plantele in exces si pentru a le da timp radacinilor sa absoarba apa necesara pentru crestere, inflorire sau inmultire. Pentru a va asigura ca nu udati plantele in exces si ca nu varsati apa pe pervaze sau pardoseala puteti sa folositi cuburile de gheata. Nu trebuie decat sa puneti cateva cuburi de gheata in ghiveci, care se vor topi incet si vor permite radacinilor sa primeasca oxigenul si nutrientii de care au nevoie. Aceasta metoda poate fi utilizata pentru orice specii de plante interioare, chiar si pentru cele mai pretentioase precum plantele cataratoare sau cele exotice.
Pe langa folosirea cuburilor de gheata exista si alte trucuri pe care le puteti folosi pentru ingrijirea plantelor din spatiile interioare, iar in continuare va vom prezenta cateva astfel de trucuri care sunt foarte usor de pus in practica:
- Apa minerala – nu aruncati apa minerala ramasa in sticle ci turnati-o la plantele din casa deoarece este bogata in minerale si alti nutrienti. Un truc asemanator este sa turnati la plante apa in care ati fiert ouale dupa ce aceasta s-a racit.
- Filtru de cafea – inainte sa plantati o floare intr-un ghiveci puneti un filtru de cafea din hartie la baza vasului. Apa in exces va putea fi eliminata din vas insa pamantul sau nisipul nu vor mai iesi prin orificiile de drenaj
- Cafeaua – amestecata cu pamantul de gradina, cafeaua macinata care este foarte bogata in nutrienti poate ajuta plantele sa creasca.
- Bureti de bucatarie – punand un burete de bucatarie la baza unui vas inainte sa turnati pamantul in ghiveci va permite stocarea apei in exces care va fi eliberata apoi in pamant atunci cand acesta incepe sa se usuce
- Conuri de brad – daca aveti conuri de brad in curte puteti sa puneti cateva la baza fiecarui ghiveci cu plante de interior. Conurile vor reduce umiditatea din vas imbunatatind drenajul dar vor face ca ghivecele sa aiba o greutate mai redusa fiind astfel mai usor de mutat.